Aktualne wydarzenia / Noutati
Programul liturgicznym
pentru Săptămâna Patimilor şi Slujba Învierii 2011
W Joia Mare, 21 aprilie, Seara la ora 07:00, săvârşim Denia celor 12 Evanghelii. W această zi se scoate Sfânta Cruce SPRE cinstire şi închinare şi se citesc Cele pisze 12 Evanghelii ale Patimilor Domnului. Se ADUC Flori de culoare mohorâtă (închisă) pentru împodobirea mormântului Domnului.
W Sfânta şi Marea Vineri, 22 aprilie, Seara la ora 07:00, celebrăm Utrenia Sâmbetei celei Mari, sub forma de Denie, la opieka se Canta Slujba Prohodului sau înmormântării Domnului. Se ridică Sfântul Epitaf şi se twarz ocolirea Bisericii în procesiune.
Sâmbătă, 23 aprilie w noaptea Sfintelor Paşti, la ora 11:30, celebrăm Utrenia sau Slujba Învierii, Cu aprinderea Facliei de Wklej continuând cu Cântările Canonului Învierii, urmând apoi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din Sfânta şi Marea Duminică Paştilor şi încheind cu procesiunea sărutării Icoanei Învierii, Sfintei Cruci şi Sfintei Evanghelii de miruire şi primirea paştilor. La încheierea Sfintei Liturghii vom sfinţi coşurile Pascale aduse de credincioşi şi vom rosti Rugăciunile de binecuvântare cărnurilor, brânzei şi ouălor de Wklej.
Hristos się înviat! Adevărat się înviat!

Pozostaw odpowiedź